Un mort și doi răniți după ce un autoturism a fost lovit de un camion și proiectat într-un pod

Un mort și doi răniți după ce un autoturism a fost lovit de un camion și proiectat într-un pod
Publicat: 05/12/2013, 15:53
Actualizat: 09/09/2014, 04:04

O persoană a murit, iar alte două au fost rănite rănite, joi, după ce un autoturism a fost lovit din spate de un camion, apoi a fost proiectat într-un cap de pod, în zona localității ieșene Valea Lupului, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Primele cercetări ale polițiștilor arată că șoferul unui autoturism Audi a încercat să facă o depășire, însă a revenit pe banda de mers, după ce a constatat că nu mai poate face manevra în condiții de siguranță. Autoturismul a fost lovit din spate de un camion, iar apoi a fost proiectat într-un cap de pod.

O femeie aflată în autoturismul Audi a murit, în timp ce șoferul mașinii a fost grav rănit. Totodată, a fost rănit și șoferul camionului, ambii șoferi fiind transportați la Spitalul „Sfântul Spiridon” din Iași.

La fața locului au ajuns un echipaj de descarcerare și mai multe echipaje SMURD, iar operațiunea de scoatere din autoturism a celor două victime a fost dificilă, autovehiculul fiind legată cu un cablu de o mașină de pompieri, pentru a nu cădea de pe pod.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a TikTok după ce CNA a cerut o anchetă privind campania online a...
Cel mai apropiat punct de centrul Pământului. Ce au găsit exploratorii la -2.197 de metri...
FOTO. Milionarul se însoară cu nepoata fostei soții. Cum arată femeia care i-a luat mințile
Ce indică trăsăturile feţei despre personalitatea lui Călin Georgescu, potrivit specialiştilor
Văru Săndel dezvăluie cum și-a împărțit Silviu Prigoană averea: “Honorius a moștenit afacerile, ceilalți…” |...
Rusia încearcă să provoace România. Ambasadorul lui Putin a înfipt, la propriu, steagul Rusiei în...
Ce se întâmplă în Pakistan: capitala este blocată, internetul este tăiat, mii de protestatari se...
Ce salariu lunar are Elena Lasconi în Câmpulung Muscel. Câștigă dublu cât soțul ei
Băutura alcoolică pe care această femeie de 110 ani o bea în fiecare zi, de...
Expert în dezinformare, despre tacticile Kremlinului aplicate de Călin Georgescu: Neagă ce a spus acum...
Părinții bebelușului Victor Ștefan, devastați de moartea lui: Medicii ne-au spus că...
Ancuţa Popoviciu a fost suspendată a doua oară din funcţie. Ce a făcut de data...
Detaliul neobservat din clipul lui Călin Georgescu! Ce are în spate și ce semnifică
E legal să folosești anvelope de vară și de iarnă în același timp? Ce stabilește...
BREAKING NEWS Vize SUA. Rata de refuz a vizelor a scăzut la 2,61%, sub pragul...
Orașul SECRET de sub Groenlanda! Ce s-a găsit în TUNELURILE de sub gheață?
Șoferii, trimiși obligatoriu la medic. S-a schimbat Codul Rutier în 2024. Reguli noi la permisul...
Scenariul sumbru al unui dezastru național. Apel disperat către români: E singura soluție
Ce semnifică simbolul care apare în videoclipurile lui Călin Georgescu. Este mai mult decât un...
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Gabriela Cristea, declarații emoționante despre cele două sarcini realizate prin cezariană. “Fetele mele au văzut...
Dan Negru, mesaj emoționant înainte de turul II al alegerilor prezidențiale: ”Nu vă certați cu...
BANCUL ZILEI. Bulişor: - Mami, colegii îmi zic că am capul mare!
Cum crede tatăl lui Elon Musk că ar trebui rezolvată criza populației globale?